Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă .
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă .
Poezia ”Amurg de toamna” face parte din al doilea volum de poezii ,,Pasii profetului” 1921 in care Lucian Blaga ilustreaza o posibila fericire a omului in spatial rustic, natura fiind o permanenta sursa de incantare si bucurie interioara.
Poezia “Amurg de toamna” nu este un pastel traditional, in genul celor create de Alecsandri sau Cosbuc, deoarece Lucian Blaga nu este un admirator al naturii exterioare, peisagistice. Natura este pentru poet numai un punct de plecare pentru meditatie, pentru cugetare. Blaga exprima in poezie dorinta de identificare a eului liric cu natura primara, care se manifesta in sufletul sau ca o alta realitate spirituala, interioara. Poezia "Amurg de toamna" este, asadar, un pastel spiritualizat, o descriere realizata cu stari si sentimente, un peisaj stilizat .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.